Efectele socioeconomice ale secetei şi fenomenelor asociate (aridizare, deşertificare) asupra comunităţilor umane din România (Partea a II-a)

Fisier: 

efectele-socioeconomice-2.pdf

Seceta reprezintă riscul ecologic cu cea mai mare stabilitate, care poate avea efecte pe termen lung, în special asupra populaţiei din mediul rural, dependentă de activitatea agricolă, ramură economică supusă permanent capriciilor vremii.
În România, până în urmă cu câteva decenii, seceta se producea cu o frecvenţă mai mare în anumite zone, respectiv sudul Moldovei, Dobrogea, sudul Munteniei şi Olteniei. Astăzi, schimbările climatice la nivel global, puse în legătură cu amplificarea
poluării, defrişările sau cu schimbările de peisaj, au determinat o amplificare a procesului de uscăciune. Ca urmare, unele zone cu secetă endemică tind să fie afectate de aridizare (adâncirea nivelului freatic) şi chiar de deşertificare (dispariţia covorului vegetal şi degradarea solului). Aceste fenomene naturale distructive, cu un efect direct, în special asupra resurselor de hrană şi de apă, pot altera calitatea vieţii populaţiei, generând crize financiare, la început la nivel de familie, de comunitate, apoi, prin extindere, la nivel naţional.
În ţara noastră, teritoriul cu risc ridicat de secetă, însoţită, în unele cazuri de aridizare şi de deşertificare, cuprinde suprafeţe mari din Câmpia Română, Dobrogea şi parţial în Câmpia de Vest. Aceste zone pot fi încadrate în categoria arealelor fragile, care se confruntă cu probleme economice, sociale şi de mediu, induse, în bună măsură şi de seceta excesivă şi prelungită. În anii extrem de secetoşi, uscăciunea poate cuprinde însă aproape tot teritoriul ţării noastre, aşa cum s-a întâmplat în anul 2003.
Toate aceste aspecte, care au fost tratate pe larg în prima parte a studiului, au fost completate cu o analiză în plan regional, optându-se pentru judeţul Dolj, considerat "polul secetei" din România.