Abstract: Situaţia României este departe de a fi una "originală". Ea urmează o cale similară tuturor societăţilor foste comuniste europene, cu care se aseamănă în cele mai multe privinţe. Aproprierea de modelul vestic de dezvoltare este de asemenea evidentă, diferenţele fiind mai degrabă de natură cronologică, evoluţiile contemporane din spaţiul est-european fiind parcurse în trecut de alte societăţi, considerate astăzi dezvoltate. Contemporaneitatea cu noile moduri de organizare şi reformare a capitalismului (sau mai degrabă a versiunilor de capitalism) experimentate în ţări, face însă ca problematica transformării capitaliste să fie uşor diferită. Schimbările de după 1989 au fost definite spontan drept tranziţii, literatura ştiinţifică preluând la randu-i termenul, cu conotaţiile teleologice aferente. Întârzierea în atingerea scopului (capitalismul) şi modificarea continuă a versiunilor în care acesta există acolo unde prezenţa sa este recunoscută (cu alte cuvinte în societăţile occidentale), au condus însă la chestionarea rezultatelor tranziţiilor. Pe de altă parte, cronologic şi semantic, comunismului îi urmează: post-comunismul. Prefer sa discut despre postcomunism într-un dublu sens. Pe de o parte este vorba de perioada ce precede comunismul, o perioada de schimbări continue. Aşa cum o arată setul de teorii ale schimbării sociale, astfel de transformări, sunt specifice oricărei societăţi de oriunde, indiferent de punctul de plecare. Vizibilitatea mai accentuată şi viteza mai ridicată a schimbărilor, tipice pentru situatii de criza sunt singurele particularitati ale tranzitiilor. Spun tranziţii, şi nu tranziţie, dată fiind multidimensionalitatea fenomenului cu corespondenţe precise în toate cele patru subsisteme sociale. Pe de alta parte, postcomunismul, reprezintă un mijloc specific de organizare socială, un echilibru instabil aflat între tradiţie şi modernitate, cu elemente de influenţă postmodernă, ca o casă a cărei fundaţie încă nu a fost decisă, fiind plasată temporar "în mijlocul drumului". În acest sens, postcomunismul reprezintă mai degrabă o post-tranziţie şi un capitalism încă incomplet sau mai degrabă slab structurat şi specificat, mai ales data fiind sărăcia relativă la alte societăţi capitaliste contemporane. Vizibilitatea şi viteza schimbărilor sunt mai puţin pregnante ca în tranziţie, iar definiţia socială este cea a unei societăţi stabile, aflată în schimbarea sa evolutivă firească, ca orice societate umană.România, ca agregat, apare ca un caz particular al unei categorii de societăţi postcomuniste europene, prezentând caracteristici generale similare oricărei societăţi umane şi apropiate de modelul capitalismului vestic. Specificităţile sunt mai puţin locale, ţinând mai degrabă de un pattern socio-cultural existent la nivel regional. Pseudo-modernitatea culturală, ineficienţa economică, tradiţionalismul interacţiunilor sociale, funcţionarea parţială a sistemului democratic sunt elemente comune pentru întreg spaţiul est-european. Stadiile diferite de transformare, mai lentă în România şi aparent mai indecisă, ţin însă de condiţiile particulare ale ţării.La nivel individual, cei care sunt orientaţi către un tip strategic urmează aceleaşi patternuri şi prezintă profiluri similare cu omologii lor descrişi de literatura sociologică de oriunde. Actorii individuali ce optează pentru strategii active, de creştere sunt cei care sunt mai bogaţi în capitaluri: mai înstăriţi, mai educaţi, mai tineri, mai sociabili, mai moderni. Ei optează pentru dezvoltare, se implică în activităţi voluntare, investesc în educaţie sau pur şi simplu migrează. La polul opus sunt cei care rămân în aşteptare, fie resemnaţi, pasivi, fie conservând cu orice preţ ordinea existentă.
